duminică , 21 ianuarie 2018
roen
Home / Anunţuri / Salonul Cercetării şi Inovării – UGAL INVENT

Salonul Cercetării şi Inovării – UGAL INVENT

În cadrul Salonului Cercetării şi Inovării – UGAL INVENT, organizat sub patronajul Ministerului Cercetării şi Inovării, desfăşurat la Galaţi, în perioada 19-20 octombrie 2017, proiectul VIBROCHANGE – Model experimental pentru detecţia şi diagnoza schimbărilor în procese vibratorii folosind tehnici avansate de măsurare şi analiză bazate pe model  (PN-II-PT-PCCA-2013-4-004, Proiect Colaborativ de Cercetare Aplicativă, Contract nr. 224/2014, finanţat de UEFISCDI), a primit Medalia de aur, Diploma de excelenţă şi Trofeul UGAL-INVENT, în cadrul Secţiunii Informatică-Calculatoare-Electronică-Electricitate-Dispozitive de comunicaţie.

Proiectul a fost realizat în cadrul unui parteneriat format din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi (Director de proiect – Prof. dr. ing. Dorel Aiordăchioaie), Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică din Bucureşti (Responsabil partener – Dr. ing. Theodor D. Popescu), Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronică şi Tehnica Măsurării din Bucureşti (Responsabil  partener – Dr. ing. Doina Daniela Cioboată) şi S.C. TeamNet Engineering SRL din Bucureşti  (Responsabil partener – Dr. Ing. Nicu Roman).