conferinta-prima-editie.jpeg
ICI București

ICI București este partener la prima ediție a Conferinței Naționale a Serviciilor de Îngrijire pe Termen Lung

În perioada 04-06 noiembrie 2022, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI București), participă la prima ediție a Conferinței Naționale a Serviciilor de Îngrijire pe Termen Lung, cu tema „O viziune socio-medicală integrată a îngrijirilor pe termen lung”, eveniment în cadrul căruia are și calitatea de partener.

Conferința organizată de Asociația Directorilor Instituțiilor pentru Vârstnici și Primăria municipiului Moinești se va desfășura la Centrul Cultural din municipiul Moinești, județul Bacău. Scopul acesteia este acela de a oferi o platformă pentru schimburi de idei, pentru evidențierea unor exemple și experiențe demne de urmat, pentru împărtășirea problemelor care apar în activitatea curentă a diverselor centre de îngrijire pe termen lung.

ICI București face parte dintre partenerii evenimentului, alături de Asociația Națională a Stațiunilor Balneare și Balneoclimatice din România, Societatea Română de Gerontologie și Geriatrie și Fundația Ana Aslan.