sc-initiere-pentru-seniori.jpeg
ICI București

ICI București a susținut prima sesiune din cadrul Programului Național „Securitate Cibernetică. Inițiere pentru Seniori”

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică a susținut prima sesiune din cadrul Programului Național „Securitate Cibernetică. Inițiere pentru Seniori”, un proiect inițiat de Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă și desfășurat în parteneriat cu ICI București, având sprijinul sponsorilor UniCredit Bank și Acronis. Această inițiativă urmărește să sprijine seniorii în dobândirea competențelor digitale esențiale și să îi ajute să navigheze în siguranță în mediul online.

Evenimentul s-a bucurat de prezența a 140 de seniori, care au aflat cât de important este să profite de beneficiile tehnologiei moderne având cunoștințele necesare pentru a evita riscurile asociate atacurilor cibernetice, precum phishing, cyber-bullying, acces neautorizat la datele personale sau exploatarea breșelor de securitate.

În cadrul sesiunii inaugurale, experți din cadrul ICI București au abordat teme esențiale, precum tipuri de escrocherii cibernetice, măsuri de protecție împotriva escrocheriilor prin aplicații și social media, autorități care trebuie contactate în caz de fraudă.

ICI București își reafirmă angajamentul de a contribui la educația cibernetică a tuturor cetățenilor, oferind acces la informații clare și utile despre protecția datelor personale în mediul digital. Urmează o nouă sesiune a programului, iar detaliile vor fi anunțate în curând.

Evenimente recente

Listă completă
premiu-ici.jpeg

ICI București – premiat pentru eInnovation la Gala Premiilor eFinance 2025

ICI București a fost onorat să primească premiul eInnovation în cadrul celei de-a XXII-a ediții a Galei Premiilor eFinance eveniment organizat de Finmedia și revista Piața Financiară. Gala, desfășurată joi, 13 februarie 2025, a reunit lideri din sectorul financiar-bancar și din industria IT&C, subliniind importanța inovației în transformarea digitală.

romanian-sustainability-forum.jpeg

ICI București a participat la Romanian Sustainability Forum 2025

ICI București a fost prezent la cea de-a patra ediție a evenimentului "Romanian Sustainability Forum", organizat de Financial Intelligence marți, 11 februarie 2025. Evenimentul a reunit experți din domeniul sustenabilității, reprezentanți ai instituțiilor publice și private, precum și factori de decizie implicați în implementarea noilor reglementări europene privind raportarea sustenabilității corporative.

viitorul-afacerilor-de-familie.jpeg

ICI București - prezent la Conferința „Viitorul afacerilor de familie în România”

ICI București a participat la cea de-a patra ediție a conferinței "Viitorul afacerilor de familie în România", organizată de Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv. Evenimentul s-a desfășurat astăzi, 11 februarie 2025, la Palatul Camerei de Comerț și Industrie București, aducând împreună lideri din sectorul antreprenorial, oficialități și consultanți pentru a identifica soluții de dezvoltare a afacerilor de familie din România.