conf-int-ro.jpeg
ICI București

ICI București a participat la Conferința „Internet .RO Încotro în Vremuri AI”

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI București) a fost reprezentat la evenimentul „Internet .RO Încotro în Vremuri AI” de Adrian-Victor Vevera directorul general, care a susținut un discurs despre viitorul internetului în România în contextul noilor tehnologii. Acesta a subliniat importanța inteligenței artificiale și a digitalizării pentru dezvoltarea infrastructurii naționale de internet.

„La ICI București, ne ocupăm și de zona de domenii, iar eu zic că până acum ne-am făcut bine treaba. În principiu, sunt cam 6.000 de incidente pe zi la adresa domeniilor ".ro". Acestea pot să fie atacuri, greşeli umane şi o mulţime de alte lucruri. Clar urmează şi alte dezvoltări, pentru că trebuie să ţinem pasul cu ceea ce înseamnă 5G, 6G etc. Zona digitală este într-o totală dezvoltare. Trebuie să ne adaptăm, pentru că tehnologia vine peste noi. Dacă nu ne adaptăm vom rămâne în urmă.”, a declarat directorul general al institutului.

Evenimentul, organizat de Digital Transformation Council, în parteneriat cu Revista Comunicații Mobile și TelecomTV, a reunit experți în tehnologie, lideri din industria IT și factori de decizie, pentru a discuta provocările și oportunitățile generate de inteligența artificială și alte inovații digitale. Conferința a reprezentat o platformă de dialog pentru actorii principali din domeniul digital, având ca scop identificarea de soluții pentru adaptarea la noile realități tehnologice.