Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București a participat, în perioada 20–22 ianuarie 2026, la un eveniment de training organizat în cadrul proiectului european ECYBRIDGE, cu tema „Utilising NIS2 Related Regulations/Implications in the Civilian–Defence Sectors’ Cooperation”, desfășurat la Tallinn, Estonia, și găzduit de compania estoniană RiskSight.
În cadrul evenimentului de la Tallinn, ICI București a coordonat și susținut o sesiune de training aplicat de 90 de minute, dedicată aplicării modelului CORE (Comprehensive Resilience Ecosystem), un cadru conceptual dezvoltat de Joint Research Centre (JRC) al Comisiei Europene din Ispra, Italia, în colaborare cu Centrul de Excelență pentru Amenințări Hibride (Hybrid CoE) din Helsinki, Finlanda.
Sesiunea de training a fost planificată cu sprijinul direct al experților din cadrul JRC și Hybrid CoE, asigurând un nivel ridicat de relevanță practică și aliniere la cele mai recente abordări europene privind reziliența și cooperarea dintre sectorul civil și cel de apărare. De asemenea, ICI București a contribuit activ la celelalte sesiuni interactive de lucru, inclusiv la exercițiile aplicate desfășurate în ultima zi a evenimentului.
Proiectul european ECYBRIDGE are ca obiectiv principal consolidarea cooperării în domeniul securității cibernetice între sectorul civil și cel militar, printr-o serie de activități și evenimente desfășurate în țările participante, printre care România, Bulgaria și Estonia.