photo_5900009245128724061_y.jpg
ICI București

ICI București a participat la evenimentul „Leadership autentic: de la poziție la influență”, desfășurat la Senatul României

În data de 23 iunie 2026, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București a fost prezent la evenimentul „Leadership autentic: de la poziție la influență”, organizat sub Înaltul Patronaj al Senatului României. Întâlnirea a adus în discuție diferența dintre poziția ocupată într-o organizație și influența pe care o persoană o poate avea prin felul în care acționează, comunică și lucrează cu ceilalți. Au fost abordate teme legate de valori, caracter și responsabilitate în leadership, precum și despre rolul liderilor în construirea încrederii în organizațiile din care fac parte. Evenimentul a reunit reprezentanți ai mediului instituțional și ai organizațiilor implicate în programe de leadership și educație. Organizatorii au fost Asociația Maxwell România, Maxwell Leadership Foundation, EQUIP Leadership România, Asociația Dincolo de Succes și Senatul României.