eviden.jpg
ICI București

ICI București a semnat un acord de parteneriat cu Eviden Technologies SRL

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București anunță semnarea unui acord de parteneriat cu Eviden Technologies SRL, companie cu expertiză în domeniul transformării digitale și al tehnologiilor avansate. Acordul marchează începutul unei colaborări strategice menite să susțină dezvoltarea de proiecte comune de cercetare, inovare și implementare tehnologică, cu impact direct asupra digitalizării administrației publice și a mediului economic din România.

Documentul a fost semnat de Adrian-Victor Vevera, Directorul General al ICI București, iar din partea Eviden Technologies SRL de Diana Sipos, Country Manager al companiei, în cadrul unei întâlniri oficiale desfășurate la sediul institutului, unde au fost discutate direcțiile principale de colaborare și pașii următori pentru operaționalizarea acestui acord.

Prin acest parteneriat, cele două organizații își propun să valorifice competențele complementare pentru a dezvolta inițiative în domenii de interes prioritar, precum transformare digitală și servicii publice inteligente, infrastructuri de înaltă performanță, inteligență artificială și soluții software avansate, precum și tehnologii emergente cu aplicabilitate în sectoare critice.

„Semnarea acestui acord cu Eviden Technologies SRL reprezintă un pas important în consolidarea ecosistemului național de inovare digitală. Prin combinarea expertizei noastre în cercetare-dezvoltare cu capabilitățile tehnologice și experiența industrială a partenerului, vom putea accelera implementarea de soluții avansate pentru administrația publică și mediul economic. Ne propunem ca acest parteneriat să genereze proiecte concrete, cu impact real, în domenii precum inteligența artificială, infrastructurile de înaltă performanță și securitatea cibernetică, contribuind direct la transformarea digitală a României.”, a declarat Directorul General al ICI București.

Acordul subliniază determinarea ICI București de a-și întări colaborările cu parteneri relevanți din industrie, pentru a impulsiona transferul tehnologic și a sprijini dezvoltarea capacității de inovare la nivel național. În același timp, parteneriatul cu Eviden Technologies SRL are ca obiectiv derularea unor proiecte adaptate cerințelor actuale ale societății digitale, contribuind la construirea unui mediu de dezvoltare modern, sigur și performant.

Anunțuri recente

Lista completă
photo_5837165060315353525_y (1).jpg

ICI București și Ambasada Japoniei continuă dialogul pentru dezvoltarea unor proiecte comune

Dr. ing. Adrian-Victor Vevera, directorul general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București, s-a întâlnit cu Excelența Sa Takashi Katae, Ambasadorul Japoniei în România, și cu echipa de specialiști a Ambasadei.

WhatsApp Image 2026-09-03 at 10.21.32.jpeg

ICI București continuă dialogul cu reprezentanți ai Republicii Peru în domeniul transformării digitale

Dr. ing. Adrian-Victor Vevera, directorul general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București, a avut o întâlnire cu reprezentanți ai Președinției Consiliului de Miniștri din Peru (Presidencia del Consejo de Ministros – PCM). În cadrul discuțiilor au fost abordate politici, strategii și proiecte de cercetare care pot susține o transformare digitală sigură, scalabilă și de încredere în Peru.

WhatsApp Image 2026-09-01 at 14.39.12.jpeg

România face un nou pas în dezvoltarea inteligenței artificiale: începe proiectul RO AI Factory, găzduit la ICI București

Astăzi, 1 septembrie 2026, debutează oficial implementarea proiectului „Romanian EuroHPC AI Factory at ICI Bucharest” – RO AI Factory, contract de finanțare nr. 101314645, finanțat de European High Performance Computing Joint Undertaking (EuroHPC JU) prin apelul HORIZON-JU-EUROHPC-2025-AI. Un rol important în punerea în aplicare a inițiativei îl are Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București, care funcționează ca Hosting Entity pentru RO AI Factory.