anunt1-r-moldova.jpeg
ICI București

Directorul General ICI București a avut o întrevedere cu Președintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie din Republica Moldova

Adrian-Victor Vevera, directorul general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI București), s-a întâlnit joi, 28 Martie 2024, cu Adrian Belîi, Președintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie din Republica Moldova, pentru a discuta despre colaborarea în domeniul digitalizării sectorului social.

Adrian-Victor Vevera, directorul general al institutului a subliniat importanța utilizării tehnologiei informației și comunicațiilor (TIC) pentru a îmbunătăți calitatea și eficiența serviciilor sociale, precum și pentru a facilita accesul cetățenilor la aceste servicii.

Întâlnirea s-a axat pe teme referitoare la digitalizarea sistemelor de protecție socială, sănătate și familie din ambele țări, de la utilizarea sistemelor informatice pentru gestionarea cazurilor sociale, dezvoltarea de platforme online pentru accesarea de către cetățeni a informațiilor și serviciilor sociale până la promovarea incluziunii digitale a persoanelor vulnerabile.

La finalul întâlnirii, cele două părți au convenit să continue colaborarea în domeniile de interes comun și să exploreze posibilitatea de a implementa proiecte comune.