Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București a primit vizita E.S. dna Katalin Kissné Hlatki, ambasador al Ungariei în România, în cadrul unei întrevederi cu dr. ing. Adrian-Victor Vevera, directorul general al institutului.
Discuțiile au vizat mai multe direcții de cooperare în cercetare și în domeniul noilor tehnologii, cu accent pe inteligența artificială. Întâlnirea a oferit și ocazia abordării unor teme de interes comun, precum și a unor posibile inițiative între organizații din România și Ungaria.
Directorul general al ICI București a prezentat implicarea institutului în BSC AI Factory, inițiativă europeană prin care companiile, organizațiile și echipele de cercetare pot avea acces la expertiză și resurse pentru dezvoltarea unor soluții bazate pe inteligență artificială. Totodată, a fost prezentat proiectul RO AI Factory, care va pune la dispoziția mediului privat, academic și administrației publice o infrastructură națională dedicată dezvoltării și utilizării tehnologiilor AI.
Au fost prezentate și alte proiecte în care ICI București este implicat, în domenii precum securitatea cibernetică, infrastructurile digitale, calculul de înaltă performanță și tehnologiile emergente.