joi , 17 august 2017
roen
Home / Evenimente / Aniversare ICI Bucureşti 45 de ani

Aniversare ICI Bucureşti 45 de ani

Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare în Informatică – ICI București a organizat în data de 25 iunie 2015 aniversarea a 45 de ani de existenţă, eveniment ce s-a desfăşurat la sediul institutului din B-dul. Mareşal Alexandru Averescu, nr. 8-10, Bucureşti.

La manifestare au participat, pe lângă foşti şi actuali colaboratori, numeroşi oficiali printre care: Sorin Mihai Grindeanu, Ministru pentru Societatea Informaţională, Bebe Viorel Ionică şi Silviu Hurduzeu, Secretari de Stat în cadrul Ministerului pentru Societatea Informaţională, Gen. Vasile Cândea, Preşedinte al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, Daniel Oajdea, Preşedintele Comisiei IT&C din Camera Deputaţilor, Prof. univ. Ecaterina Andronescu, Preşedinte al Senatului Politehnicii din Bucureşti, Prof. univ. Romiţă Iucu, Prorector al Universităţii din Bucureşti, precum şi directori de institute de cercetare, directori de instituţii şi companii private în domeniu.