Pe firul Teleajenului, la 40 de kilometri de Valenii de Munte, intr-o culme de la poalele Bobului Mare, s-a adapostit manastirea de maici Suzana. Apele Teleajenului, Stancei si Iepurasului, care se unesc in fata manastirii, alcatuiesc aici o cruce de unde pornesc la vale intr-un singur curs. De sus, asezamantul se vede ca un satuc, palc de case lipite una de alta, ca si cum s-ar teme sa nu le zboare vreo vijelie. Altfel, case aratoase, ingrijite.

TOATE AU ROSTUL LOR LA MANASTIRE...
"Lasati-ne, zice o maicuta batrana, cu vorba repezita, ca n-avem noi timp sa pozam de revista! Noi avem treaba multa". Apoi dispare inauntrul staretiei, ca sa anunte c-au venit niste...musafiri. Iese maica stareta Singlitichia Marin, scunda, rumena in obraji: "Dar poftiti inauntru, in salon, sa serviti un serbet". Serbetul de zahar ars, facut in casa, este adus in pahare cu apa. "Nu avem o manastire prea bogata, spune maica stareta, (Vine din greceste Singlitichia...). Ne dam osteneala, muncim din greu. Suntem putine maicute, numai 50, si mai putine tinere - doar vreo 12".
Bate cineva la usa. O maicuta face temenele si saruta mana staretei. Franturi de vorba, sugrumate de sfiala: "Maica...clopotul...binecuvanteaza..."
Fetele vin la manastire de unde nici nu gandesti. Din toata tara. Vin de la Sighetul Marmatiei, din Moldova...Dar nu raman toate aici, unele nu se pot obisnui cu viata de manastire. Mai intai trebuie invatate sa tina randuielile. Manastirea are si ea un regulament, o organizare, nu face fiecare dupa cum il taie capul. "Si-apoi, trebuie invatate fetele acestea ceva, sa aiba si ele un rost. Invata sa teasa covoare", spune maica stareta.

CUM A SCAPAT DOAMNA ARSICU DE FURTUNA. In 1740 a fost ridicata, de catre Suzana Arsicu, fondatoarea manastirii, o biserica din barne. Suzana Arsicu, femeie instarita, venea de la Sacele, din Ardeal si a multumit astfel Domnului ca a scapat teafara dintr-o furtuna care a prins-o pe drum. A fost cea dintai stareta.
Biserica, purtand hramul Sf. Ierarh Nicolae, a trait un veac si a fost inlocuita cu o alta. Soborul manastirii hotarase atunci sa schimbe hramul cu acela al unui sfant a carui sarbatoare sa fie vara. Dar in ajunul sfintirii cerul s-a acoperit cu nori, raurile au iesit din matca, inundand vaile. Puhoiul i-a surprins pe toti cei ce veneau la serbare, luandu-le bagajele, vesmintele, cartile si mirodeniile sfinte. Au scapat totusi teferi si, in locul slujbei de sfintire, au facut una de multumire lui Dumnezeu pentru inlaturarea pericolului, hotarand ca si in viitor hramul bisericii sa se serbeze la 6 decembrie, ziua Sf. Ierarh Nicolae.
Biserica de azi s-a ridicat intre 1880 si 1882, in timpul staretiei maicii Natalia Perlea. S-a pastrat acelasi hram, fara a indrazni cineva sa se mai gandeasca la vreo schimbare. Manastirea mai are o bisericuta - Paraclisul - construita in 1911, pe vremea maicii starete Tomaida Perlea, cu hramul Acoperamantul Maicii Domnului.

ACEASTA ESTE CASA MEA. Povesteste maica stareta Singlitichia Marin: "La noi nu este propriu-zis o viata de obste, fiindca nu prea avem ce munci la camp, unde sa ne intalnim. E mai mult o viata de sine. Maicutele primesc fiecare o casa si ingrijesc de ea. Unele au pe langa ele o ucenica, iar cand trec in lumea dreptilor, aceasta le ia locul. Maicile stau cate doua sau trei intr-o casa. E loc destul".
Curtea manastirii respira larg, dar cladirile tin una de cealalta, alcatuind un spatiu compact, menit sa reziste. Casa aceea si cu cealalta sunt cele mai vechi care au ramas in acest asezamant. Sunt de pe la 1860. Dincolo este casa pentru oaspeti. Nu are multe camere. Mai vin directori, ambasadori...Pot fi primiti omeneste. Si maicutele gazduiesc oameni in casele lor. Toate inchiriaza camere. Dar daca s-ar face turism organizat, n-ar mai putea fi tinuti deoparte vizitatorii de treburile manastirii. Ar fi un du-te vino prin curte, prin biserica...A, cu acareturi separate, altfel ar sta lucrurile. Aceea verde este casa mea. Aici unde v-am primit este staretia, cum scrie pe usa, dar aceea verde este casa mea".

NU SE POATE NIMIC FARA TRUDA. "Eu am venit la manastire in 1940. Acum am 79 de ani. In 1990 m-am dat deoparte. Le-am spus: "Poate vreti sa puneti pe o maica mai tanara". Dar ce sa faca o maica tanara cu asa o povara pe umeri? E raspundere mare".
Maicutele mai castiga bani, putini, cu icoanele, cu lumanarile...Banii se duc iute, totul e scump in ziua de azi. S-au zugravit peretii bisericilor si uite-i numai cum se cojesc. A fost o firma de la Bucuresti. N-au curatat zugraveala veche.
In rest, doar niste fanete, care sunt date oamenilor in parte. Jumatate oamenii, jumatate manastirea. Pun cartofi, ca altceva nu se face cu vremea de aici. Ploua, e racoare... Si fructele se trec repede, de atata ploaie. Doua maicute lasa furcile cu care strang iarba si incep sa vorbeasca. Omul cu coasa le priveste linistit.
"Avem cinci vaci, am avut sapte. Si mai avem patru vitei. E mult de munca, nu se face nimic fara truda. Acum aducem tot ce ne trebuie la manastire cu Dacia, dar am carat si cu spinarea, multa vreme".
Nu s-ar putea face lucrarile daca n-ar fi cei cu stare, care fac donatii. Stranele acestea le-au platit niste oameni pe care i-a cunoscut maicuta stareta la masa la protopop. Acum se fac aleile cu niste mesteri si abia apoi poate fi chemat cineva sa coseasca iarba, ca s-a marit peste masura.

VOR OAMENII SA VINA LA NOI. Pictura bisericii, in ulei, este opera maestrului Petre Nicolau, ucenic al lui Gheorghe Tattarescu. Tot ale manastirii sunt o colectie de icoane pictate pe lemn si sticla, numeroase carti vechi, obiecte de cult. Icoanele sunt imbracate in argint aurit.
O maicuta de 18 ani indruma grupurile de copii printre minunile faurite de mainile omenesti. Nu e destula lumina, iar maicuta ghid ne explica, bine ancorata in peisajul civilizatiei moderne, ca neonul este de 60 de wati, iar starterul numai de 20. Trebuie potrivit ca sa faca aprinderea.
Copiii au scris in caietul de 48 de file de la intrare: "Aceasta manastire este cu adevarat deosebita."; "Am fost in vizita la aceasta manastire frumoasa."; "Mi-a placut foarte mult aceasta vizita in care am vazut lucruri vechi, deosebite." ("Trebuie sa ne luam un registru mai mare, unul adevarat", zice maica stareta Singlitichia Marin).
Pentru moment nu este preot la manastire. Vine unul sa slujeasca, dar nu este angajat permanent. Si e un preot tanar, prea tanar. Preotul la o manastire de maici trebuie sa fie mai varstnic. O sa fie angajat pana la urma unul, dupa trebuinta. Este si aceasta o problema, care se cere descurcata.
"La sarbatorile mari facem slujba la sapte si jumatate seara si tine pana noaptea la douasprezece. Mai vin din oras, din Valeni si chiar din Ploiesti, sa se cunune sau sa-si boteze copiii. La inceput am fost criticate, ca oamenii nu sunt din parohia noastra, de ce vin la noi? Le-am zis: "Ce sa facem, sa-i dam inapoi de pe poarta manastirii? Biserica nu poate sa faca asta. Faceti dumneavoastra ceva, sa vina la dumneavoastra, sa nu mai vrea sa vina la noi". N-a mai zis nimeni nimic de-atunci".

Icoana pe lemn din Muzeul Manastirii Suzana

Biserica

Fantana
si cateva chilii