Putin ascunsa privirii dintii, in coltul de nord-vest se inalta conturul interesantului edificiu arhitectonic all Clisiarnitei, cu frumosul ei turnulet circular cu scara interioara. Acoperisul bisericii cu panta lui mult inclinata si stasina lata sporeste impresia de verticalitate conferind turlei proeminenta si o buna etalare a bazei sale frumos stelate. Pentru toate acestea biserica manastirii Moldovita se detaseaza fata de celelalte constructii similare. proportiile mult sporite ale edificiului se explica si prin adaugirea pridvorului si a camerei mormintelor - care lipsesc de obicei - ca si prin inaltimea zidurilor care contribuie la armonizarea intregului.
Elementele care individualizeaza aceasta constructie se pot sintetiza prin: insolita solutie a prelungirii navei prin cuprinderea a inca doua spatii; dispunerea simetrica a ferestrelor pronaosului; ancadramentul usilor de sub cornise proeminente si nu in ultimul rind inalta maiestrie a exprimarii iconografice. Din acest punct de vedere, Biserica "Buna Vestire" a manastirii Moldovita este, dupa opinia multor specialisti ai picturii murale "unul dintre cele mai importante monumente de arta romaneasca veche". Cunoastem ca dupa cinci ani de la terminarea constructiei bisericii s-a terminat si zugraveala (1537). Executata de catre zugravii unei epoci de mare referinta in arta noastra plastica, pictura Moldovitei este bine pastrata cu exceptia fatadei dde nord. Dintr-un inceput trebuie spus ca intreaga pictura "impune prin monumentalitate, prin forta expresiva a desenului, prin calda armonie cromatica, de asemena prin claritateea programului iconografic". Dominanta gamei cromatice este, in cazul Moldovitei, galbenul auriu cu suave reflexe solare de un fast subtil si o distinsa eleganta. Alaturi de Voronet, Sucevita, Arbore si Humor, Moldovita face parte din salba de monumente de notorietate universala pentru ceea ce specialistii numesc "genul picturii exterioare medievale din Moldova". Temele preferate de zugravii timpului - "Imnul Acatist", "Arborele lui Ieseu" sint prezentate in acest loc (peretele de miazazi) mult mai amplu si spectaculos decit in reprrezentarile similare din alte locuri. In acelasi sens in "Asediul Constantinopolului" folosirea perspectivei face posibila o vedere panoramica a scenei de lupta. In acest cadru remarcam si faptul ca bisericile din cetatea asediata seamana perfect cu sfintele lacasuri bucovinene. Apoi se constata in "Rugaciunea tuturor sfintilor" - "Cinul" si nu numai aici, multa verva, personajele sint antrenate intr-un cuvios dialog, sint volubile iar coloritul contribuie expresiv la umanizarea lor.
De o deosebita bogatie decorativa este Catapeteasma, toata sculptat in lemn si acoperita cu stuc aurit. Dominata metalizata a aurului, decorul cu motive vegetale si din loc in loc cu pasari aflate in fata unor vase cu aapa vietii, medalioanele, icoanele imparatesti ale praznicilor confera Sfintului Altar o nota de cucernica solemnitate.
Clisiarnita - corespondentul casei destinate Voivodului, membrilor familiei sale sau inaltilor oaspeti - aflata pe latura de nord-vest - are un remarcabil aspect de monumentalitate. Aici este adapostita in prezent o foarte valoroasa colectie de obiecte de cult si de arta veche. Vase, candele, broderrii si manuscrise, icoane de multe sute de ani stau alaturi de cel mai onorat si contemporan "odor" - "Marul de aur" - onoranta distinctie atribuita de Federatia Internationala a Ziaristilor si Scriitorilor de Turism ca legitima recunoastere a valorii fara egal a monumentelor de arta medievala din aceasta parte de tara.
|
|
|
Alte informaţii:
| Ultima actualizare: 15 octombrie 2009 | |||||||||
| Legatura catre: |
Pagina Nationala |
Index Romania |
Index Turism |
Index Arhitectura |
Inapoi |
Limba Engleza |
Contact | ||