Odata, traia in Lazarea o fata de o frumusete rar intalnita, care se numea Estera. S-a dus odata la targ, la Gheorgheni. A intalnit acolo un flacau voinic care se lua la tranta si cu ursul. Cum s-au vazut, s-au si indragostit. Flacaul a rugat fata sa-i fie mireasa. Dr cununia nu s-a putut face, caci flacaul a fost luat in armata. Fata il astepta, tot il astepta. Pe-nserate se ducea cu ulciorul la izvor, statea ore in sir, in nadejdea ca se va intoarce alesul inimii sale. Canta asa de trist, incat auzind-o se induiosau si muntii.
Era intr-o duminica dupa-amiaza, cand trecand pe acolo, a fost vazuta de un talhar, care reprezindu-se la ea, a ridicat-o in sa, zburand ca vantul spre Suhardul Mic, intre stancile cu o mie de fete, unde locuia. I-a promis fetei si aur, si argint, numai sa-l indrageasca, dar fetei nu-i trebuia nimic. Talharul isi pierdu rabdarea si vroia s-o ia in casatorie cu sila. Estera a strigat catre munci, implorandu-le ajutor. Stancile cuprinse de strigatele indurerate au raspuns cu tunete. S-a pornit o ploaie torentiala, maturand tot ce intalnea in cale.
Acolo au ramas, sub faramaturile stancilor fata si talharu. Si apoi s-au adunat acolo apele muntilor, formand Lacul Rosu (Ucigasul).

O a doua legenda spune ca: Pe pajistea dintre versantii muntilor a fost o stana. Ciobanii, vazand apropierea furturnii, au incercat sa se refugieze, dar Muntele Ucigas, daramandu-se, i-a ingropat impreuna cu oile.