Sculptor roman. Dupa ce frecventeaza, la Scoala de arte frumoase din Bucuresti, cursurile sculptorului D. Paciurea, Anghel isi definitiveaza formatia la Paris (1924-1937). In perioada sederii sale la Paris urmeaza un timp Scoala de arte frumoase (profesor Antoine Injalbert), viziteaza atelierul lui Brancusi si, in special, face studii in muzee si expozitii, fiind interesat de monumentele vechii arhitecturi si sculpturi franceze. Din aceasta perioada (1929) dateaza bustul actorului de origine romana Jean Yonnell, asezat in foaierul Comediei Franceze, intr-o inlustra de portrete. Gustul acesta pentru formele riguroase si expresive ii este alimentat de zestrea artistica romaneasca primita prin lectiile lui Paciurea, de patrimoniul cultural medieval francez, regasit, deopotriva, in expresia directa, ca si in preocuparile artistilor neclasici si arta unor sculptori moderni ca Rodin, Bourdelle, Maillol, Despiau.
Astfel de filiatii culturale la care ajunge pe calea propriilor sale convingeri il vot face sa evolueze pe un alt drum decat Brancusi. Anghel nu respinge experientele impresionismului in sculptura (Rodin), nici a le unor sculptori caree s-au dezvoltat pe aceasta directie; nu considera ca "impur" modelajul incarcat de senzatii, "accidentul" formal provocat de expresia concreta a personajului reprezentat. El pastreaza in portret (gen ce l-a preocupat intreaga viata), in nuduri, in seria de maternitati, de victorii etc. un ideal clasic, in sensul structurii durabile a fiintei umane, al unei robusteti interioare de nedezmintita claritate, pe care, insa, intelege sa aplice un modelaj sensibil la viata spirituala si afectiva a personajului, la incidentele luminii, la neprevazutul clipei in care i se reveleaza un destin. Aceasta viziune il face sa lucreze in general in bronz si numai foarte rar in piatra (bustul lui Enescu de la Ateneul Roman). Anghel inregistreaza chipurile asa cum le gaseste in momentul observatiei; sau, daca e vorba de compozitii simbolice (Rugaciune, Carturar, Victorie, Muzica etc.), le investeste cu semnul propriei tensiuni lirice. La fel procedeaza si in cazul portretelor de evocare (Baudelaire, Balcescu, Vasile Parvan, Ion Andreescu, Stefan Luchian, Eminescu) sau ale unor oameni pe care i-a cunoscut direct (D. Ghiata, G. Enescu, Valentin Gheorghiu, Maria Tanase, Irinel Liciu, serii de portrete de taranci etc.). Amestec de austeritate si spontaneitate, operele sale au in ele o atitudine solemna - fie ca e vorba de reprezentari ale meditatiei sau elanului eroic. Este o solemnitate departe de orice grandilocventa, ca si de orice detasare rece, pentru ca, pe chipurile umane, el face sa apara sentimente si idei siresti, nedisimulate, care acorda reprezentariloe sale calitatile unui discurs sincer si intelept despre existenta.
Capodoperele sculpturii sale sunt statuia lui Theodor Pallady, aflata in colectia Muzeului din Craiova si statuia lui Mihai Eminescu, asezata in fata Ateneului Roman. Reluand, intr-un sens, tema Carturarului (1938), sculptorul realizeaza in Theodor Pallady un simbol al incelepciunii ce se refugiaza pe teritoriul meditatiei filozofice profunde, mentinand in acelasi timp privirea deschisa asupra datelor pe care le furnizeaza experienta de viata concreta. Statuia lui Eminescu (precedata de busturi asezate in fata Teatrului din Botosani, la Craiova si Turnu-Severin), dovedeste ca opera lui Anghel este - dupa cum scria criticul Petru Comarnescu - "congenitala cu cea a poetului, prin acelasi lirism, prin aceleasi aspiratii umaniste...". Cu mijloacele unei individualitati artistice de exceptie, Anghel realizeaza o opera in care traditiile locale - cu filoanele izvorate din patrimoniul popular, si cu influentele culturii bizantine - sunt in contact direct cu cautarile artei moderne, pana la obtinerea unei sinteze ce exprima, din adanc, spiritualitatea romaneasca.

Theodor Pallady, 1960

Mihai Eminescu

Ultima actualizare: 22 octombrie 2004
Revenire la:	Pagina Nationala	Index Romania	Index Cultura	Index Arte Plastice			Limba Engleza		Contact