Constantin Silvestri

(1913 - 1969)

Dirijor, compozitor si pianist român. Studiaza la Conservatorul din Bucuresti cu Mihail Jora (compozitie) si cu Florica Muzicescu (pian). Ca dirijor a fost un autodidact, începându-si activitatea cu orchestra simfonica a Radiodifuziunii din Bucuresti la vârsta de 17 ani. În 1935 este distins cu Premiul de compozitie George Enescu. În acelasi an, Constantin Silvestri devine Director muzical al Operei Române, apoi în perioada postbelica Director al Filarmonicei din Bucuresti pâna în 1956. A predat la Conservatorul din Bucuresti (1948 - 1956) unde a creat o valoroasa clasa de dirijorat. În perioada 1956-1959 isi desfasoara activitatea atât la Filarmonica "George Enescu" cât si la Opera Nationala din Bucuresti. A participat, la Bucuresti, la organizarea si desfasurarea primei editii a Festivalului International "George Enescu" în cadrul caruia, printre alte spectacole si concerte a dirijat premiera operei "Oedipe" de Enescu la data de 22 septembrie 1958.
În februarie 1957 Silvestri debuteaza în Anglia, dirijând orchestra London Philarmony si orchestra Philarmonia. Succesul imediat are ca urmare reangajarea sa în aceiasi stagiune. Urmeaza concerte în Germania, Elvetia, Italia, Olanda si primele înregistrari la Paris care îi aduc decernarea premiului Grand Prix du Disque. În 1959 se stabileste la Paris. În 1961 este numit dirijor principal la Bournemouth Symphony Orchestra (Anglia). Pâna la sfârsitul vietii dirijeaza în principalele centre muzicale din Europa, precum si în Japonia, Australia si America de Sud. Discografia lui Constantin Silvestri este impresionanta, însumând peste o suta de înregistrari în fruntea marilor orchestre din lume. Compozitiile sale includ lucrari simfonice si muzica de camera pentru diferite instrumente. Moartea prematura a lui Constantin Silvestri în 1969 a lasat un gol în lumea muzicala internationala.

Va oferim un fragment din lucrarile lui Constantin Silvestri:

  mp3 wav au
Piesa pentru orchestra de coarde 1,084 KB 3,000 KB 240 KB

Ultima actualizare: 9 ianuarie 2007
Revenire la:
Pagina Nationala

Index Romania

Index Cultura

Index Muzica
   
Limba Engleza
 
Contact