Avangarda literara este definita de obicei in functie de extremele care-i polarizeaza atitudinile: ruptura, negatia radicala a traditiei culturale si aspiratia spre o absoluta innoire a limbajului; refuz, pe de o parte, al conventiilor de orice fel, al autoritatii si "codurilor de maniere" sociale si estetice, respingere, in ultima instanta a insesi literaturii-iar pe de alta parte afirmarea necesitatii de sincronizare cu "ritmul vremii"si "pulsul epocii" a spontaneitatii si deplinei libertati a spiritului. Astfel de elemente definitorii, surprinse de toti comentatorii fenomenului (intre altii, Guillermo de Torre, Renato Poggioli, Angelo Guglielmi, Matei Calinescu, Adrian Marino) conduc spre situarea "stari de spirit" avangardiste sub semnul unui "dinamism absolut", al unei "totale disponibilitati" creatoare, in afara oricaror constrangeri exterioare. A iesi din formula si din conventie, insa nu pentru a intra intr-o alta formula, intr-o alta conventie, ar fi visul - utopic - al avangardei. Intre negatie, ca punct de plecare, si inovatie ca termen final, miza sa majora ramane miscarea si tensiunea spiritului, spontaneitatea imaginativa, autenticitatea trairii,- si mai putin rezultatul lor concretizat intr-o epoca ce risca sa fie preluata an circuitul conventiilor estetice si fixata in ierarhiile, "oficiale". Traversarea, sub acest unghi, a spstiului avangardei romanesti descopera si la promotorii acesteia marturii semnificative ce se inscriu in repertoriul "clasic" de idei al miscarii europene (numele de referinta sunt Ilarie Voronca, Geo Bogza, Gherasim Luca, Gellu Naum).

Premisele miscarii romanesti de avangarda trebuie cautate in transformarile limbajului poetic intreprinse de simbolism (la sfarsitul secolului XIX si indeosebi in primul deceniu al secolului nostru), in opozitie cu orientarile traditionaliste. Estetica simbolista a sugestiei, ce rasturnase vechea "logica a poeziei", deplasand accentul pe semnificant si pe valentele sintaxei poetice, elibera poezia de retorica si anecdota, pentru ca, intr-o faza imediat urmatoare, o serie de poeti ce debutasera ca simbolisti sa-si afirme in mod spectaculos atitudinile iconoclaste in raport cu insasi aceasta conventie. Relativul decalaj temporal in receptarea ideilor simbolismului francez, o specifica "distanta de lecturi" sesizabila inca la protagonisti ai curentului ca Ion Minulescu, au facilitat nasterea acestui anticonventionalism, frapant la poeti precum Adrian Maniu, Tristian Tzara sau Ion Vinea, in perioada 1912 - 1915. Cel dintai, autor al unui volum de poeme in proza, Figurile de ceara (1912), se exersase deja, pe urmele lui Jules Laforgue, cultivand un imagism insolit, fantezist-ironic si demitizant. Versurile scrise acum, si indeosebi poemul dramatic Salomeea (1915), imping la extrem atitudinea anticonventionala, exprimata si in opozitia de principiu fata de "poporanism, romantism sau celelalte" si de "stupiditatea asa-zisului material poetic". La randul sau, Ion Vinea marturiseste in 1916 ca "literatura il persecuta", fiindu-i "iremediabil antipatica", fapt ce rezulta si din poemele sale. Paralel, prietenul sau Tristan Tzara intreprinde destructurarea discursului liric traditional prin perturbari grave ale coerentei comunicari, apelul la elemente violent prozaice, asocierea in imagine a unor elemente disparate, mimarea unei atitudini ludic- infantile. Un precursor de seama va recunoaste avangarda literara si in Urmuz (D. Demetrescu-Buzau, 1883-1923), care, cu ale sale "pagini bizare" incepute inca prin 1907, anunta multe dintre experientele dadaismului si suprarealismului, ca si ale "literaturii absurdului" de mai tarziu. Analiza restransei sale opere pune in evidenta universul imaginar insolit, marcat de obsesia reificarii umanului, umorul absurd, automatismul asociativ, dereglarea logicii discursive traditionale, subminarea "mesajului" prin deplasarea atentiei spre autoreferentialitate, construirea, in ultima instanta, a unei "comedii a literaturii" careia i se demonstreaza ironic mecanismele producatoare. In ciuda unor asemenea promisiuni ce definesc indubitabil o stare de spirit pre-avangardista, coagulara unor grupari propriu-zise de avangarda nu va avea insa loc decat in anii imediat postbelici, date fiind conditiile istorico-culturale specifice momentului (izbucnirea razboiului mondial, concentrarea energiilor in directii constructive, mobilizate de realizarea idealului unitatii nationale, presiunea, mai slaba decat in alte zone europene, a traditiei literare); iar odata lansate, programele lor vor indica mai curand orientarea spre o "sinteza moderna" integrand, sub anumite dominante, tendinte diverse ale avangardismului european.

Contextul socio-cultural specific explica de ce nu dadaismul (lansat de romandul Tzara in 1916, intr-o alta arie de cultura), ci constructivismul a fost prima doctrina avangardista productiva in spatiul romanesc (cu insemnate ecouri futuriste), de ce expresionismul e fructificat in forme ale modernismului moderat, la poeti care au tangente deopotriva cu avangarda (B. Fundoianu) si cu traditionalismul (Lugian Blaga, Adrian Maniu etc.), sau de ce tranzitia dispre constructivism spre suprarealism va avea loc treptat, in formula intermediara a "integralismului", catre sfarsitul deceniului al treilea. In aceste conditii, degajarea elementelor definitorii pentru fiecare program avangardist relativ cristalizat in perioada 1922-1947 nu e lipsitde dificultati. Cercetarea ecourilor dadaiste receptate de avangarda romaneasca arata ca, in ciuda premiselor existente, Dada nu s-a putut inchega ca miscare durabila si de mari consecinte in spatiul nostru literar. Declansata de un poet plecat din Romania, miscarea n-a prins radacini si aici: in conditiile date, o miscare atat de exploziva nu avea nici o sansa. Proiectele de poeme Dada ale lui Ion Vinea, revelate de corespondenta cu camaradul sau aflat la Zurich, nu se realizeaza, viitorul director al revistei Contimporanul devine repede sceptic si ironic fata de aventura dadista, pe care o abandonase in favoarea constructivismului si pictorul si architectul Marcel Iancu. Abia in octombrie 1924, la aparitia in numar unic a revistei 75 H.P. (redactata de Ilarie Voronca, Stefan Roll si Victor Brauner) se poate constata o fugitiva si tardiva reinviere a spiritului dadist, intr-o formula compozita, ce cuprinde si elemente constructiviste si futuriste. Respingerea programatica a logicii si a gramaticii, ironizarea "formulei" si optiunea pentru destructurarea discursurilor traditionale sunt reactualizate pe urmele Manifestelor Dada, iar cateva texte "antiliterare" par a ilustra "reteta" poemului dadist oferita de Tzara. Domina insa spiritul ludic-parodic, exersarea spontaneitatii, reamintind "clovneriile" lui Tristan Tzara din Manifeste. Despre acest moment avangardist si despre dadism in genere, militantii romani vor vorbi insa foarte curand ca despre o "pusca incarcata cu zgomot pur" sau o "mitraliera de confetti"...

In ce priveste constructivismul, el se cristalizeaza in doua momente semnificative, reprezentate, pe de o parte, de gruparea Contimporanul (1922-1932, dirijata de Ion Vinea si Marcel Iancu) si de publicatiile subordonate (75 H.P., Punct - 1924 - 1925), iar pe de alta parte de gruparea Integral (1925 - 1928, condusa de pictorul M.H. Maxy). Cel dintai se caracterizeaza, mai les in cazul revistei Contimporanul, printr-un anumit eclectism general- modernist, pe fundalul caruia se impune treptat dominanta constructivista, o data cu lansarea, in mai 1924, a Manifestului activist catre tinerime, redactat de Ion Vinea. Respingerea radicala a artei si literaturii trecutului ("Jos Arta, caci s-a prostituat!" etc.) se conjuga aici cu proclamarea unui demers novator in stransa relatie cu "marea faza activista industriala", marcand eliberarea de mimesisul naturalist, exigenta "cuvantului nou si plin de sine", a "expresiei plastice, stricte si rapide a aparatelor Morse". In numeroase articole, Marcel Iancu militeaza de asemenea pentru o arta de factura obstratica. Colaboratori straini, de la Hans Richter, Hans Arp, Kurt Schwitters, Theo Van Doesburg,la Georges Ludwig Kassak etc., ilustreaza marea deschidere internationala a gruparii (ce inregistreaza si prezente futuriste, in frunte cu Marinetti, fara a neglija nici suprarealismului). Numere speciale ale Contimporanului sunt dedicate arhitecturii, teatrului si cinematografului, "interiorului nou", sculptorului Constantin Brancusi.

Mai dificil de transpus in plan literar, constructivismul plastic isi cauta totusi corespondentele poetice prin Ion Vinea si mai ales prim mai tanarul Ilarie Voronca (1903 - 1946). In revistele 75H.P. si Punct, acesta din urma, reluand respingerea abstractionista a mimesisului, o transfera asupra "gramaticii" si "logicii" discursului poetic, iar constructia unor realitati plastice independente de "iluzia" naturala il orienteaza spre expoatarea mallarmeana a materialitatii cuvintelor, tratate insa ca pure elemente constructive, eliberate de orice intentie de simbolizare (sugestii in acest sens au putut veni dispre "neoplasticienii" olandezi din gruparea De Stijl, cu "poetica constructiva" a lui Theo van Doesburg).

Momentul "integralist" al constructivismului, reprezentat de revista Integral, marcheaza o regrupare a fortelor avangardiste romanesti (fara colaborarea lui Vinea si Iancu), in incercarea de a depasi eclectismul modernist de la Contimporanul si cu programul marturisit al unei "sinteze moderne" prin care toate miscarile de avangarda europene sa se regaseasca, restructurate pe "fundamente constructiviste". Ion Calugaru, Ilarie Voronca, B. Fonane, Stefan Roll, Mihail Cosma, F. Bunea sunt principalii promotori ai ideilor "integraliste", ce dezvolta in esenta doctrina artei constructiviste, cu activismul mostenit de la futuristi, cu interesul ca si exclusiv pentru civilizatia citadina si sinteza expresiei, cu imaginea-robot a "poetului- inginer".

In acest cadru, Ilarie Voronca e din nou cel ce se impune printre teoreticienii pasionati, oferind, intr-un articol din 1925 dedicat lui Tudor Arghezi, si o definitie a imaginii poetice "pismuire abstracta, imaginea: raport pur a doua elemente cat mai indepartae (sau cat mai apropiate) intre ele" ce aminteste de cea a lui F. Marinetti ori de a lui Pierre Reverdym - si insistand asupra "chimiei cuvintelor" si a caracterului "obiectiv" al constructiei poemului. Impactul programului constructivist asupra practicii creatoare a avangardistilor romani a insemnat si poate fi identificat in scrisul lui Ion Vinea, Ilarie Voronca, Stefan Roll (Gheorghe Dinu) Mihail Cosma (viitorul Claude Sernet) sau in incercarile de proza ale lui Ion Calugaru si F. Brunea, la care se evidentiaza marea pondere a "imagismului" (apt sa sugereze dinamismul metamorfozelor lumii moderne, insolitul evenimentelor, intentia de cuprindere caleidoscopica, ritmul mecanic, noua geometrie a ambiantei masiniste).

Nu putine, interferentele futuriste pun in lumina sensibilitatea avangardistilor romani fata de miscarea lui F.T. Marinetti. Aparut in romaneste simultan cu textul original din ziarul Le Figaro (20 februarie 1909), primul manifest futurist n-a putut duce atunci la inchegarea unei "filiale" a curentului in Romania, insa fenomenul a fost inregistrat cu interes in presa literara, iar in anii '20 textele lui Manetti si ale camarazilor sai gasesc un amplu ecou in mediul avangardist (indeosebi in Contemporanul si Integral): Maranetti insusi viziteaza Romania in 1930, scriind atunci reportajul futurist "Incendiul sondei de la Moreni". Ecourile miscarii italiene sunt identificabile in programele constructivist-integraliste, la Contimporanul, 75 H.P., Punct, Integral, unde se remarca asocierea negatiei vehemente cu "activismul" corespunzator vitalismului futurist, respingerea romanului psihologic si de analiza, elogiul reportajului cotidian si al "teatrului de pura emotivitate", cultul vitezei si al performantei sportive (al "poetului-sportman"), exigenta eliberarii cuvintelor din tiparele logicii si gramaticii etc. In spatiul constructivist in care au fost indeosebi receptate, ideile futurismului au fost intampinate insa si cu numeroase rezerve, amendandu-se adesea absenta "spiritului de abstractizare" si "superficialitatea".

Cea de a doua etapa importanta a miscarii romanesti de avangarda, reprezentata de revista si gruparea unui (1928 - 1932), poate fi caracterizata ca o inaintare de la integralism spre suprarealism. Este perioada in care, pe terenul pregatit de ideologia constructivista, se implanteaza tot mai evident elemente ale doctrinei suprarealiste. Respinsa in principiu de constructivismul cu care era incompatibila ("integralistul" Voronca vorbea in 1925 despre "dezagregarea bolnava, romantica suprarealista"), acceptata totusi cu rezerve in cadrul "sintezei" de la acelasi Integral, ea e inclusa la inceput si de revista unui doar ca parte a unei mai vaste intreprinderi novatoare: manifest-ul lui Sasa Pana (in nr. 1, din aprilie 1928) propune, in stilul telegrafic constructivist, continuarea demersurilor avangardiste precedente ("75 H.P. /.../marinetti/breton/vinea/tzara/ribermont- dessaignes/arghezi/brancusi/theo van doesburg/.../arta ritm viteza neprevazut granit/ / gutenberg reinvii"), blamand in schimb "scribii" si "maculatura bibliotecilor". In amalgamul de tip "integralist", componenta "Breton" urma sa castige tot mai mult teren, chiar daca o adeziune directa la programul miscarii franceze n-a fost niciodata marturisita. In schimb, detasarea de "vocabularul de americanisme" si de "abstractiile" constructivismului e tot mai limpede exprimata, pana la punctul culminant al rupturii cu gruparea Contimporanul, intr-un articol publicat in nr.29 al revistei unui (septembrie 1930), unde, alaturi de condamnarea concesiilor facute de Ion Vinea "oficialitatilor" literare si a "utilitarismului constructivist", gruparea isi revendica "o condutia cu totul rupta de realitate", elogiid visul si invocand "apele unor viziuni desfacute de orice probleme si contradictii situate dincolo de poem si de semitrezie". Pe parcurs, in putinele texte strict programatice si mai ales in foarte bogata productie de "prozopoeme" aflata la confluenta dintre manifest, eseul critic si poemul in proza, elementele de sursa suprarealista se imultesc. Fosti "integralisti" ca Ilarie Voronca si Stefan Roll opun "logicii" imaginatia si hazardul, revelatiile spontaneitatii asociative, cultul neoromantic al visului. Il va urma Sasa Pana si indeosebi Geo Bogza, care, propunand "reabilitatea visului" datorita decaderii lui in lumea burgheza, va accentua asupra valorii sale "subversive" si eliberatoare. Tot el va scrie pateticul articol- manifst Exasperarea creatoare (datand, ca si Realitatea visului, din anul 1931) pe linia "frumusetii convulsive" bretoniene. Cultivat in continuare, "imagismul" e redimensionat si nuantat conform noilor evolutii, fara a se ajunge totusi la "dicteul automat" propriu-zis, asa cum o demonstreaza poezia membrilor gruparii.

Semnificativa este, spre sfarsitul perioadei de aparitie a revistei unu, schimbarea atitudinii fata de suprarealism, etichetat de Gheorghe Dinu drept "burghezism artistic", apoi " falsa avangarda", o data cu afirmarea necesitatii unui angajament social-politic de stanga mai direct. E o radicalizare paralela cu cea a unei bune parti a suprarealismului francez (v. "afacerea Aragon" etc.). In aceste conditii, se agraveaza unele conflicte dintre membrii gruparii unui (in noiembrie 1931, Ilarie Voronca este exclus din cercul revistei, intrucat publicase un volum de versuri la o editura "oficiala" si incerca sa devina membru al Societatii Scriitorilor Romani), iar revista insasi va disparea la al cincizecilea numar al sau, in decembrie 1932. Starea de spirit avangardista fusese intretinuta si de alte publicatii, precum Urmuz (ianuarie-iulie 1928, editata la Campina de Geo Bogza), sau, in aria de rezonanta a revistei unu, reviste precum XX - literatura contemporana (Iasi, 1928 - 1929), Alge (1930, 1933) etc. In unicul sau numar, din decembrie 1933, Viata imediata, publicatie dirijata de Geo Bogza, lanseaza intre altele importantul manifest "Poezia pe care vrem sa o facem" (semnat, alaturi de Bogza, si de Gerasim Luca, Paul Paun si pictorul Perahim), in care se cere, in directia ultimelor evolutii avangardiste, o mai directa implicare a poeziei in framantarile social-istorice ale momentului, respingandu-se "poezia de cabinet", "pura", interesata exclusiv de "probleme de tehnica": "Vrem sa amestecam in cerneala cu care scriem ceva din sudoarea si sangele care curge in siroaie pe obrajii inca nestersi ai celei mai recente istorii..."

Pana in 1940, o alta grupare de avangarda nu se va mai constitui. Revista Meridian (Craiova, 1934 - 1946), cu simpatii avangardiste, va publica doar sporadic nume ca Geo Bogza, Gheorge Dinu, Victor Valeriu Martinescu, Gellu Naum.

In creatia promotorilor avangardei romanesti corespunzatoare etapei de tranzitie pe care o ilustreaza gruparea unu, se remarca la nivelul universului imaginar distantarea treptata de "universul electricitatii si al vitezei" si de limbajul tehnicizant, spre o viziune "naturista", dominata de notatia peisagistica si de constructia unor decoruri neobaroce, a unor spectacole fanteziste, de sarbatoreasca metamorfoza a lumii. Toposul "orasului feeric" constructivist se alfa in simbioza cu aceste noi perspective. Simultaneismul viziunilor caleidoscopice constructiviste cu geometrizarea formelor prinse in ritmul mecanic al vietii de metropola moderna, isi destinde tensiunile, accentul de pe densitatea plastic-materiala a imaginilor se atenueaza, poezia face apel la substantele eterate, evanescente, sugerand adesea admosfera onirica. Mai putin eliptic, discursul liric este construit tot pe principiul aditiunii de imagini insolite, asociind obiecte cat mai distantate intre ele, amintind deopotriva de "lumina imaginii" suprarealista, ca si de gustul pentru igeniozitatea si rafinamentul manierist si baroc. De aici, si o anumita precaritate structurala a acvestei productii poetice si pericolul monotoniei, in ciuda surprizelor si performantelor realizate la nivelul fiecarei ecuatii imagistice. Asemenea date definesc opera lui Ilarie Voronca (poetul cel mai valoros al acestei prime mari etape a avangardei romanesti), de la poemele din Colomba (1927) siUlise (1928), la Plante si animale, Bratara noptilor(1929), Zodiac (1930), Incantatii (1931), Petre Schlemihl (1932) si Patmos (1933); dar si scrisul lui Stefan Roll (Gheorghe Dinu) cu ale sale Poeme in aer liber (1929) si proza poedica, foarte apropiate de suprarealism, din Moartea vie a Eleonorei (1930)- ori cartile de versuri si poeme in proza ale lui Sasa Pana. Opusa imagismului cultivat de confratii de grupare, poezia lui Geo Bogza mizeaza, dimpotriva, pe violenta expresiei directe, vizand "planu primar" al existentei, intr-o notatie de "reportaj" ce intensifica insa datele realului pana la tensiuni expresioniste (v. Jurnal de sex - 1929, si mai ales Poemul invectiva - 1933).

Un program autentic suprarealist se va afirma odata cu constituirea, in 1940, a Grupului suprarealist roman (Gellu Naum, Gherasim Luca, Paul Paun, Virgil Teodorescu, D. Trost) si cu lansarea, mai ales in perioada 1945 - 1947, a unor texte cu caracter doctrinar, marturisit inscrise in aria ideologiei suprarealiste europene. Detasandu-se polemic de gruparile de avangarda precedente, noii veniti le imputa preocuparea "numai formala, numai poetica", limitata, dupa parerea lor, la nivelul "imaginii" in afara unui angajament profund care sa vizeze "permanentul efort pentru eliberarea expresiei umane sub toate formele ei" (v. Manifestul Critica mizeriei, semnat in 1945 de Gellu Naum, Paul Paun si Virgil Teodorescu).

La randul sau manifestul redactat in limba franceza de Gherasim Luca si D. Trost, Dialectique de la dialectique (1945) si conceput ca un "message adresse au mouvement surrealiste international", avertizeaza asupra pericolului transformarii suprarealismului in "curent de revolta artistica", cerand mentinerea lui "intr-o stare continuu revolutionala" Intr-o expresie de retorica frenezie, se vorbeste aici despre "transformarea dorintei in realitatea dorintei", despre "pozitia non-oedipiana a existentei" (insemnand eliberarea de complexele ancestrale descoperite de Freud), "adeziunea la materialismul dialectic" si credinta in "destinul istoric al proletariatului", dar si de puterea transformatoare a dragostei, ajungandu-se pana la formulari insolite precum: "erotizarea fara limite ale proletariatului" sau "dragostea dialectizata si materializata".

Idei marxiste, freudiene sau amintind de viziunea "paranoiac- critica" a lui Salvador Dali, participa la coagularea acestui program, ale carui linii generale sunt prezentate si in alte lucrari ale autorilor manifestului. Ponderea acordata visului in realizarea contopirii depline dintre existenta diura si existenta nocturna este de asemenea foarte importanta (Luca si Trost crea chiar a putea elimina din transcrierile de vise "resturile diurne reactionare", fapt ce atrage replica severa a lui Gellu Naum privind "politismul oniric" al autorilor manifestului). Hazardul obiectiv si obiectul suprarealist ii preocupa in mod particular pe suprarealistii acestui moment(v. Gherasim Luca, Inventatorul iubirii si Le Vampire passif-1945: Gellu Naum, Medium - 1945). In planul creatiei poetice, literaturii i se opune din nou poezia ca stare de spirit dinamica, deschisa spre "merveilleux", receptiva la misterele existentei, la magia intalnirilor fortuite dintre obiecte si evenimente. Ca si Breton si tovarasii sai de idei, suprarealistii romani isi construiesc un "comportament liric", inventeaza o mitologie a cotidianului, se arata atrasi de acele, peisaje primejdioase", de roman "gotic" (v. Medium si Castelul orbilor de Gellu Naum, - proza poetica definitoare pentru universul imaginar suprarealist), cultiva o imagistica socanta, chemata sa transmita sentimentul, "frumuseti convulsive" asociind feericul cu apocalipticul, conform exigentelor bretoniene ale sporirii gradului de arbitrar al imaginii.

Performantele cele mai semnificative le ating in acest sens Gherasim Luca (v. indeosebi poemele in proza din Un lup vazut printr-o lupta - 1945) si Gellu Naum (in cartile deja citate, dar si in poemele din Drumetul incendiar - 1936, Libertatea de a dormi pe o frunte - 1937, Vasco da Gama - 1940, Culoarul somnului - 1944). Intr-o istorie a suprarealismului european, acesta din urma poate fi situat, fara indoiala, printre poetii cei mai valorosi. Sunt de retinut, de asemenea, Paul Paun (cu plachetele Plamanul salbatic - 1939, Marea palida - 1945) si Virgil Teodorescu (Blanurile oceanelor, Butelia de Leyda - 1945, si in limba franceza, La Provocation, Au labe du sel - 1947). Cateva scrieri colective (de exemplu, Spectrul longevitatii, de Gellu Naum si Virgil teodorescu - 1946, ori Eloge de Malombra, cu colaborarea celor cinci membri ai grupului - 1947) amintesc de experiente similare din spatiul miscarii europene. Ultima, poemul-manifest Le Sable nocturne, apartinand intregi grupari, a fost publicata in culegerea Le surrealisme en 1947, aparuta la paris, cu ocazia expozitiei internationale suprarealiste.

In afara gruparilor de avangarda constituite, s-au situat cativa scriitori foarte apropiati, sub anumite aspecte, de "starea de spirit" caracteristica miscarii, precum poietul Victor Valeriu Martinescu (n. 1910), inrudit, prin vehementa expresiei nonconformiste, cu Geo Bogza, prozatorul M. Blecher (1909-1938), autor al romanuluiIntamplari in irealitatea imediata (1936), atras de atmosfera angoasanta a viziunilor unui Salvador Dali, sau tanarul eseist Eugen Ionescu cu al sau Nu (1934) in care se regaseste gustul pentru inscenarea burlesca a dadaistilor.

Respinsa ori intampinata cu mari rezerve de catre traditionalisti (an primul rand de Nicolae Iorga, dar si de cercul revistei Viata Romaneasca ori de gruparea Gandirea), avangarda s-a bucura de o atentie mai nuantata in mediile moderniste (prin critici ca E. Lovinescu, Perpessicius, G. Calinescu, Mihail Sebastian, Pompiliu Constatinescu etc.) care din perspectiva unui "modernist moderat" au amendat insa categoric "externismul" miscarii. De fapt, cercetarea avangardei literare romanesti in ansamblu ei dezvaluie, dincolo de foarte caracteristicul radicalism al atitudinilor - fie indirectia "rupturii", fie in cea a afirmarii "noului" oanumita moderatie: in esenta sa, demersul avangardist ramane totusi la noi, unul de tip "integralist", de "sinteza moderna". Caracterul "impar" al miscarii atat la nivelul dactrinelor, unde diversele programe interfereaza (cu exceptia suprarealismului din anii 40), cat si in sensul coabitarii cu forme ale modernismului mai echilibrat, inconsecventele si oscilatiile intre tendintedifewrite, tentatia "cumintirii", a "clasicizarii" - pot fi considerate semne de slabiciune. Pe de alta parte insa, "vointa de sinteza", remarcata de critica romaneasca a ultimelor doua decenii (v. Matei Calinescu, Adrian Marino, Ovid S. Crohmalniceanu, Marin Mincu etc.) atesta si o capacitate de selectie, un anumit spirit critic afirmat in procesul asimilarii si dezvoltarii unor idei apte sa fertilizeze spatiul creator national.

Marginalizata, minimalizata sau acceptata cu mari reticente, avangarda n-a putut lasa indiferenta ambianta socio-culturala a trei decenii in care s-a afirmat, si tocmai "extermismele" sale au contribuit la mentinerea constiintei treze a conventiei literare, avertizand asupra necesitatii innoirii, a mentinerii spiritului creator "in pas cu vremea". Dimensiunile si impactul sau in teritoriul literaturii nu trbuie desigur exagerate, insa e de recunoscut faptul ca manifestarile avangardei au oferit exemple de neconformist estetic si social, programele si operele - de inegala valoare - pe care le-a propus participand la innoirea perspectivelor asupra limbajului poetic, la imbogatirea universului imaginar al poeziei romanesti.

In lupta dintre poezie si literatura dintre autentic si conventional, spiritul avangardei a fost un ferment cu efecte benefice in revitalizarea poeziei romanesti, asa cum s_a intamplat in cazul "generatiei razboiului" din anii 40 (Geo Dumitrescu, Constant Tonegaru, Ion Caraion, D. Stelaru), sau, in timpul nostru, in cel al "oniricilor" din anii 70 (Dumitru Tepeneag, Leonid Dimov) ori al foarte promitatoarei "generatii 80" aflata in plina afirmare.

Ultima actualizare: 8 septembrie 1999
Revenire la:	Pagina Nationala	Index Romania	Index Cultura	Index Literatura			Limba Engleza		Contact