Una din gradinile de altadata ale Bucurestilor incanta inca prin frumusetea ei. Cismigiul este cea mai veche gradina publica a Capitalei. Farmecul ei aparte a castigat inimile bucurestenilor ce s-au perindat pe alei de-a lungul timpului.

Intrarea principala a gradinii de aproape 17 hectare se afla pe Bd. Regina Elisabeta, strajuita de impunatoarea cladire a Primariei Capitalei. In stanga, un alt bulevard: Schitu Magureanu; coltul dintre cele doua artere este ocupat de Colegiul National Gheorghe Lazar, vechi lacas de cultura. Urcand pe Schitu Magureanu, ajungem la Biserica Magureanului, pare-se vecina cu vechea intrare secreta in subteranele gradinii. Pe Stirbei Voda, trecand pe langa palatul Cretzulescu, Cismigiul are un alt acces, pe treptele de piatra ce coboara in gradina.

Pe la 1779, domnul Tarii Romanesti, Alexandru Ipsilanti, dorind a avea apa buna de baut, a poruncit sa se construiasca doua cismele. Prima s-a facut spre intrarea de astazi dinspre strada Stirbei Voda, iar in spatele ei si-a ridicat casa Dumitru suiulgi-basa, seful lucrarilor, avand titlul de Marele Cismigiu, adica mai marele peste cismele, vorba turceasca. De aici si numele ce a ramas gradinii, Cismigiu. Pana la inceputul secolului al XIX-lea, Cismigiul a fost cunoscut ca gradina sau balta lui Dura negutatorul, cu o intindere mult mai mare decat cea de astazi. Se afla aici o balta plina de mal, cu izvoare subterane, care nu secau niciodata. In ea cresteau trestie si papura, adapost pentru ratele salbatice.

Cand ploua mult si Dambovita prindea a se revarsa, apa din Cismigiu ajungea pana la zidurile manastirii Sarindar, pe locul unde se inalta astazi Cercul Militar National.

Pe la 1830, generalul Pavel Kiseleff a dat dispozitie baronului Borroczyn sa sece balta si sa faca o gradina publica. Aceasta insa va fi realizata mai tarziu, in timpul domniei lui Gheorghe Bibescu, de catre arhitectul peisagist vienez Carl Friederich Wilhelm Meyer. Tanarul, priceput si deosebit de muncitor, a dat o adevarata batalie cu mlastinile din Cismigiu, biruindu-le si reusind a transforma acest loc insalubru intr-o adevarata bijuterie.

Meyer foloseste balta, transformand-o intr-un frumos lac, cu toate instalatiile de canalizare pentru a putea fi lesne golita si curatata, iar in centru instaleaza o fantana arteziana. Iarna, lacul se transforma intr-un imens patinoar, spre incantarea bucurestenilor. Tot el traseaza si aleile, folosind fiecare ridicatura de teren pentru o cat mai placuta vedere de ansamblu. Sunt plantati peste 30 000 de arbori indigeni, dar si specii rare. Au mai fost realizate grote artificiale, covoare florale, poduri si au fost montate banci.

Meyer socotise ca va ramane putin timp in Bucuresti. Numai ca soarta a vrut altfel: fermecat de Bucuresti si de societatea care l-a primit cu o deosebita caldura, precum si din pricina noilor contracte pe care domnitorul i le oferea, si-a tot amanat plecarea. Tanarul era vazut adesea in compania logofatului Sutu, a printului Ghica, a printului Bogation, precum si a altor personaje din lumea buna bucuresteana. Era primit cu incantare de familiile Otetelesanu si Cantacuzino. In saloanele pe care le frecventa a cunoscut-o pe Elena Lazarescu, frumoasa fiica a serdarului Manolache Lazarescu, de care s-a si indragostit. Parintii fetei au consimtit la sentimentele celor doi tineri.

In 1852, moartea surorii sale, la numai 17 ani, ii provoaca o mare durere. Dupa numai doua saptamani, la 38 de ani, moare si el. A fost ingropat in cimitirul Bisericii Evanghelice, apoi osemintele i-au fost mutate in apropierea Bisericii Mavrogheni, langa gradina Cismigiu, ce i-a fost atat de draga.

Cismigiul n-a fost realizat dintr-o data, ci treptat. Suprafata a fost marita si cu o parcela cumparata din gradina familiei Cretzulescu. Au fost adusi pesti exotici, lebede si pelicani. Mult mai tarziu, a luat fiinta si o minigradina zoologica: ursi, lupi, vulpi si castori. In 1852 s-a reusit imprejmuirea intregului parc.

Ministerul de Interne (numit pe atunci - din Nauntru) s-a ocupat in mod deosebit de aceasta gradina, dand o serie de dispozitii. Plimbarea pe alei se putea face de la rasarit pana la orele 22, iar in noptile luminoase, pana la miezul noptii. Nimeni nu avea voie sa intre in gradina calare sau cu trasura, la fel intamplandu-se si cu cainii si cu alte dobitoace. Interzis le era accesul si vanzatorilor ambulanti. Se pedepseau si cei ce calcau pe iarba ori rupeau flori. Pana si atmosfera prea zgomotoasa era sanctionata.

Lucrarile de imfrumusetare a gradinii au fost terminate in 1854, cand a si fost inaugurata oficial. Lacul, pajistile si straturile de flori, copacii si tufisurile, colinele si platourile, grotele si aleile imbiau cu gratia lor desavarsita. Si nelipsite erau acordurile muzicilor militare si ale tarafurilor lautaresti.

Precum Meyer, un alt vienez, Ludwig Angerer, se indragosteste de Bucuresti, ramanand si el sa traiasca alaturi de locuitorii lui. A fost unul dintre primii fotografi ai Bucurestilor si cel mai bun fotograf al Vienei, in 1860 fiindu-i conferit titlul de Furnizor al Curtii Imperiale. Cismigiul a fost unul dintre subiectele sale predilecte.

Cismigiul a fost si locul reprezentatiilor in aer liber, cu scop cultural si, in special, pentru ajutorarea celor nevoiasi si celor sinistrati in urma incendiilor si a inundatiilor ce aveau loc in acea vreme destul de frecvent. Doamne din inalta societate, costumate in taranci, vanzatoare si florarese, vindeau in chioscuri special amenajate dulciuri, delicatese, citrice, precum si diverse suveniruri.

Mai ales vara, actorii ambulanti romani si straini dadeau in Cismigiu diverse reprezentatii cu taxa de intrare. Astfel, in 1880 este amintit un indraznet acrobat strain, supranumit "Eroul de la Niagara".

In 1889, Leona Dare, o frantuzoaica, a dat o serie de spectacole ridicandu-se la o inaltime destul de mare cu un balon. Dedesubtul balonului se afla un trapez de care ea, tinandu-se cu dintii, executa diferite figuri acrobatice. Veniti din toate partile Capitalei, oamenii se imbulzeau sa vada "minunea".

Tot in timpul verii se faceau si plimbari cu barcile pe lac ori intreceri de inot. Iarna, lacul se transforma intr-un veritabil patinoar unde, mai ales tinerii din lumea buna organizau concursuri de viteza si de fond, dotate cu premii in bani si obiecte.

Tot spre sfarsitul secolului al XIX-lea a fost montat la intrarea principala in Cismigiu, vizavi de Primarie, unul dintre primele chioscuri de ziare din Capitala. Si astazi, refacut, chioscul poate fi admirat la intrarea de pe latura din dreapta a gradinii.

O atractie deosebita a Cismigiului a fost restaurantul in stil romanesc ridicat de arhitectul Ion Mincu si botezat Monte Carlo. Bombardat in timpul razboiului, restaurantul a fost refacut, pastrandu-i-se numele. Si astazi localul cu terasa amplasata pe malul lacului continua sa atraga clienti dornici de a fi serviti intr-un cadru mirific.

In partea dinspre strada Schitu Magureanu a fost amenajata, intr-un spatiu plin de verdeata, o rotonda ce poate fi admirata si astazi: Rondul Roman. Inaugurat in 1943, rondul adaposteste busturi cioplite in piatra pe socluri inalte, reprezentand chipurile marilor nostri oameni de cultura: Mihai Eminescu, Alexandru Odobescu. Titu Maiorescu, I.L. Caragiale, George Cosbuc, St.O.Iosif, Ion Creanga, Al. Vlahuta, Duiliu Zamfirescu, B.P.Hasdeu, N.Balcescu, V.Alecsandri.

Pe alei se gasesc si alte statui: cea a Maicii Smara, a lui George Panu, Monumentul Eroilor francezi, Izvorul Sissi Stefanidi - o mama indurerata de moartea fiicei sale toarna apa cu ulciorul. O alta atractie a gradinii este si Izvorul lui Eminescu, unde si astazi vin oamenii sa ia apa.

Primii ghiocei, culorile toamnei, incremenirea iernii si, nu in ultimul rand, soarele verii sclipind ca un diamant in apele lacului ne ademenesc mereu pasii pe aleile nemuritoarei de acum gradini, pentru a o vedea iar si iar, pentru a ne umple aici sufletele de bucurie, de bunatate si de frumusete.