ICI împlineste 35 de ani. ICI a trecut prin multe segmente de timp ale acestor ani cu schimbari dramatice în istoria sa, dar a continuat sa fie un institut reprezentativ al societatii românesti. Gândurile mele de recunostinta se îndreapta catre toti cei care au condus sau au lucrat în acest institut, precum si catre cei care au plecat din ICI ducând cu ei o anumita flacara de pasiune, viziune si profesionalism în alte institutii, companii private sau activitati publice.
Nu am înteles mult timp interpretarea confuza, în toate mediile intelectuale, a postmodernismului ca fenomen cultural general, într-un mod minor, fara idei majore care sa stimuleze gândirea si actiuni de anvergura în viata sociala-culturala-stiintifica. Remarcam recent, într-un studiu privind cultura si societatea cunoasterii (2002) ca lumea devine tot mai pluriculturala (culturi ale profesiilor, ale natiunilor, etniilor, grupurilor, ale comunitatilor de pe Internet, ale institutiilor si localitatilor virtuale, ale masinilor inteligente etc.). De aceea, agream punctul de vedere al lui Alain Fienckielkrant care sugera ca pluriculturalitatea este trasatura cea mai importanta a postmodernitatii, dar acest lucru nu este suficient daca nu reprezinta o noua etapa în gândire si actiuni încurajatoare pentru stimularea cu adevarat a tuturor domeniilor, nu numai de constatare pasiva a unor fenomene pluriculturale fara relevanta deosebita.
Într-o asemenea noua perspectiva se înscrie si rolul cultural al ICI în societatea româneasca, prin toata istoria sa.
ICI a creat, în primul rând, o cultura a profesionalismului în domeniul informaticii, o atmosfera intelectuala si stiintifica pe care a cultivat-o cu mare atentie, ICI având un rol cultural major privind informatica în societatea româneasca.
ICI a dezvoltat o cultura a societatii informationale în tara noastra si apoi a determinat initierea unei culturi privind societatea cunoasterii. Scoala unei culturi a societatii informationale a avut originea în ICI. Si eu m-am format în aceasta scoala la care am avut, cred, o contributie determinanta. Am dus aceasta cultura la Academia Româna, ca toti cei care au trecut din ICI în alte institutii, cu rezultate care sunt cunoscute. Academia Româna a ridicat steagul societatii cunoasterii, cam acid pentru conducerea literata a Academiei din ultimii 8 ani. Dincolo de un asemenea impediment, acest steag a influentat totusi societatea româneasca, dar în mult mai mica masura, fata de importanta conceptelor acestei societati, decât în cazul unui sprijin luminat si generos. Sa nu confundam academicul (care cuprinde si învatamântul) sau academismul (care se remarca prin colegialitate si tinuta morala) cu academicianismul conservator, care se împotriveste noului.
Cultura în societatea cunoasterii este cu totul altceva decât cultura privind societatea cunoasterii.
Traim o perioada în care cultura este înteleasa în mod uzual numai sub forma culturii umaniste, contrar tuturor teoriilor contemporane despre cultura. Acest lucru este un anacronism fata de ceea ce trebuie sa fie cultura în societatea cunoasterii. Dezechilibrul, în societatea româneasca, între o cultura umanista, considerata unilateral ca un fel de panaceu universal pentru problemele tarii (supravietuirea fiintei nationale depinde de cultura umanista, cel mai bun produs de export este cultura noastra umanista etc.) si cultura stiintei si a cunoasterii are si va avea consecinte grave.
Avem nevoie de un echilibru al acestor culturi. Neatentia acordata stiintei, cunoasterii si inovarii, la nivel corespunzator politic si statal, a creat un dezechilibru care pune în pericol viitorul tarii, inclusiv al mentinerii si continuarii creatiei culturii umaniste, care va fi lipsita de resursele materiale necesare, dar si de surse de inspiratie, la înaltimea dorintelor si sperantelor noastre. Din aceasta cauza, nu suntem în postmodernismul înalt si activ despre care aminteam mai înainte.
Factorul politic din tara noastra, care ar trebui sa joace un rol integrator, acesta fiind unul din rosturile lui, a fost ambalat cultural în directia unilaterala a culturii umaniste (constitutia României nici nu pomeneste cuvântul stiinta) cu consecinte nefaste asupra stiintei, cunoasterii si profesionalismului în România, fapt pentru care se manifesta deficiente evidente. Din aceasta cauza, si civilizatia politica are de suferit la noi.
Nu este suficient ceea ce s-a facut pentru tehnologia informatiei si comunicatiilor, desi în acest domeniu s-au realizat pasi importanti dupa anul 2001. Sa privim înspre societatea cunoasterii. Trebuie sa trecem la reechilibrarea raportului dintre cele doua culturi principale, în cadrul unei culturi unice a tarii. Altfel, vom rata societatea cunoasterii. Neglijarea din ultimii 15 ani si în continuare a stiintei, cunoasterii, profesionalismului, a experientei acumulate în multe din institutele stiintifice si tehnologice ne va costa foarte scump.
ICI, institutie autonoma din punct de vedere stiintific, a fost si este un factor pluricultural în societatea româneasca si poate continua acest rol si în societatea cunoasterii, care ramâne, totusi, o perioada a erei informatiei în istoria omenirii. Ar fi o eroare sa nu se tina cont de aceasta realitate.
Academician Mihai Draganescu