| |
 |
Anunţuri |
|
| În deschiderea evenimentului, Prof.dr. ing. Doina Banciu – Director General, a făcut o prezentare a institutului, a locului şi rolului acestuia în dezvoltarea domeniului IT din ţara noastră. În continuare, unele din domeniile de activitate ale colectivelor de cercetare din institut au fost prezentate de dr. Alexandru Adriana, dr. Theodor Popescu, dr. Gabriel Neagu şi dr. Liviu Badea. De asemenea, domnul Bogdan Popescu – Director Executiv, a prezentat obiectivele de activitate ale CERT-RO. În urma discuţiilor care au avut loc, doamna Director General Banciu a formulat o serie de propuneri privind posibile domenii de colaborare cu instituţii de specialitate din China şi a subliniat interesul instituţiei pe care o conduce pentru dezvoltarea acestor colaborări, atât pe plan bilateral, cât şi în cadrul unor proiecte cu finanţare europeană. În finalul întâlnirii, delegaţia chineză a exprimat mulţumiri pentru dicuţiile purtate, urmând ca, pe baza lor, să sprijine concretizarea rezultatelor acestei vizite prin promovarea în comunitatea IT&C din China a ofertei de colaborare a ICI Bucureşti. |

|
 |
Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacău a conferit în data de 26.05.2011 titlul de "Doctor Honoris Causa" doamnei Prof.dr.ing. Doina Banciu, director general al Institutului Naţional de Cercetare–Dezvoltare în Informatică, I.C.I. Bucureşti. La acest eveniment au participat, pe lângă alţii invitaţi din ţară şi din străinătate, un grup de cercetători de renume ai I.C.I. Bucureşti: Prof. dr. ing. Adriana Alexandru, Dr. ing. Theodor Dan Popescu, Dr. ing. Vasile Sima.
De asemenea, a fost prezent domnul Ionuţ Gogu, consilier al Ministrului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale. Cu ocazia aniversării a 50 de ani de la înfiinţare, Universitatea ”Vasile Alecsandri” din Bacău a conferit doamnei Prof.dr.ing. Doina BANCIU premiul ”Testimonium Laboris” şi medalia aniversară.
Galerie foto |
 |
| Evenimentul a fost organizat de Institutul de Management şi Dezvoltare Durabilă (IMDD) în calitate de coordonator al Subgrupului UNPLAN „eGuvernare pentru Dezvoltare Durabilă”, care face parte din Linia de Acţiune WSIS (World Summit on the Information Society)-C7 (Aplicaţiile TIC: beneficii pentru toate segmentele societăţii), componenta eGuvernare. Au fost prezentate şi analizate rezultatele cercetării cu privire la impactul serviciilor publice asupra dezvoltării durabile la nivel internaţional. Sondajul s-a desfăşurat in perioada 2010-2011 în 15 ţări a inclus şi 320 repondenţi din România, printre care şi participanţi din ICI. Rezultatele fac parte din raportul ONU care va fi prezentat în cadrul celei de a 6-a ediţii a Forumului WSIS, 18 mai 2011, Geneva.Au avut loc dezbateri la care au participat cu intervenţii: Andreea Paul-Vass, consilier al Premierului Emil Boc; Varujan Pambuccian, Comisia pentru Tehnologia Informaţiilor şi Telecomunicaţiilor din Parlamentul României; Mireille Rădoi, director al Bibliotecii Centrale Universitare; Andreea Stoiciu şi Toma Cimpoieşu; IMMD; Doina Banciu, Director General ICI şi Adriana Alexandru, şef Departament eGuvernare ICI. |
 |
 |
În cadrul celei de-a VII-a ediţii a Galei Premiilor Comunicaţii Mobile, eveniment organizat de publicaţia Comunicaţii Mobile în incinta Bibliotecii Centrale Universitare, Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare în Informatică a primit diploma Best R&D Aword 2010 pentru activitatea deosebită desfăşurată în domeniul cercetării - dezvoltării şi high-tech în cadrul competiţiei între institutele naţionale de profil. |
 |
|
În cadrul ceremoniei oficiale organizate de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare în Informatică, I.C.I. Bucureşti s-a clasat pe locul întâi în Topul Firmelor din Municipiul Bucureşti – domeniul de activitate cercetare, dezvoltare şi high-tech, secţiunea institute naţionale.
Diploma şi placheta au fost decernate Doamnei Director General, prof.dr.ing. Doina Banciu, de către preşedintele Academiei Române, Acad. Ionel Haiduc. |
 |
|
INSTITUTUL NATIONAL DE CERCETARE – DEZVOLTARE IN INFORMATICA – I.C.I. Bucuresti a organizat în data de 4 octombrie 2010 aniversarea a 40 de ani de existenta, eveniment ce s-a desfăşurat la Biblioteca Academiei Române, Sala Ion Heliade Radulescu. |
 |
|
În cadrul SLOVE - Târg de carte şi ofertă educaţională - Ediţia I, desfăşurat în perioada 23 - 25 iulie cu prilejul Zilelor Municipiului Câmpulung Muscel, a avut loc lansarea cărţii „Informaţia digitală în cultură - Cercetări şi realizări”, apărută în editura Ars Docendi a Universităţii din Bucureşti, realizată de Prof. Univ. Dr. Ing. Doina Banciu, Cercetător Ştiinţific III, Dora Coardoş şi Programator I, Cornelia Lepădatu şi prezentată de Dl. Prof. Gheorghe Buluţă, Directorul Bibliotecii Centrale a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” şi de Ioan Crăciun - directorul editurii Ars Docendi a Universităţii din Bucureşti. |
 |
|
Domnul Director Ştiinţific Andrei Neculai a fost desemnat Conducător de Doctorat specialitatea Ingineria Sistemelor - Facultatea de Automatică şi Calculatoare din cadrul UPB. |
 |
|
Universitatea din Piteşti, Facultatea de Electronică, Comunicaţii şi Calculatoare a conferit în data de 25.05.2010 titlul de "Doctor Honoris Causa" doamnei Prof.dr.ing. Doina Banciu, director general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, I.C.I. Bucureşti. |
 |
|
La editura Academiei Române a apărut lucrarea "Critica raţiunii algoritmilor de optimizare fără restricţii" a domnului dr. Neculai Andrei, Director Ştiinţific al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică. |
 |
|
Universitatea "Ovidius" Constanţa, Facultatea de Matematică şi Informatică,a decernat în data de 19.11.2009 titlul de "Doctor Honoris Causa"doamnei Prof.dr.ing. Doina Banciu, director general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, I.C.I. Bucureşti. |
|
|
|
|